Articolul 80 din Codul militar uniform de justiție

Text

"(A) Un act, încheiat cu intenția specifică de a săvârși o infracțiune conform acestui capitol, care reprezintă mai mult decât simpla pregătire și tentativă, chiar dacă nu reușesc, de a-și executa comisia, este o încercare de a comite acea infracțiune.

(b) Orice persoană care face obiectul prezentului capitol care încearcă să comită o infracțiune care poate fi pedepsită prin acest capitol va fi pedepsită ca un martial al instanței, cu excepția cazului în care se prevede altfel în mod expres.

(c) Orice persoană care face obiectul prezentului capitol poate fi condamnată pentru o încercare de săvârșire a unei infracțiuni, deși în proces se constată că infracțiunea a fost desăvârșită."

element

(1) faptul că acuzatul a făcut un anumit act deschis;

(2) faptul că fapta a fost făcută cu intenția specifică de a comite o anumită infracțiune conform codului;

(3) faptul că actul era mai mult decât o simplă pregătire; și

(4) că actul aparent tindea să efectueze comiterea infracțiunii intenționate.

Explicaţie

(1) În general. Pentru a constitui o încercare, trebuie să existe o intenție specifică de a săvârși infracțiunea, însoțită de un act evident, care tinde în mod direct să realizeze scopul ilegal.

(2) Mai mult decât pregătirea. Pregătirea constă în conceperea sau aranjarea mijloacelor sau a măsurilor necesare comiterii infracțiunii. Actul evident necesar depășește etapele pregătitoare și este o mișcare directă spre comiterea infracțiunii. De exemplu, o achiziție de potriviri cu intenția de a arde o carpa de fân nu este o încercare de a comite incendiere, dar este o încercare de a comite incendiere pentru a aplica un meci de ardere la carul cu fan, chiar dacă nu are loc nici un incendiu. Acțiunea verbală nu trebuie să fie ultimul act esențial pentru desăvârșirea infracțiunii.

De exemplu, un acuzat ar putea să se angajeze într-un act evident și apoi să decidă în mod voluntar să nu treacă prin infracțiunea care a avut loc în mod obișnuit. O încercare ar fi fost totuși săvârșită, deoarece combinarea unei intenții specifice de comitere a unei infracțiuni, plus comiterea unui act evident care tinde să o realizeze, constituie infracțiunea de tentă. Neîndeplinirea infracțiunii, indiferent de cauză, nu este o apărare.

(3) Imposibilitate de fapt. O persoană care se angajează intenționat în comportament care ar constitui infracțiunea dacă circumstanțele însoțitoare erau așa cum credeau aceștia ca fiind vinovate de un tentat. De exemplu, dacă A, fără justificare sau scuză și cu intenția de a ucide B, arată o pistol la B și trage trăgaciul, A este vinovat de încercarea de a ucide, chiar dacă, pentru pistolul A, pistolul este defect și nu va declanșa. În mod similar, o persoană care intră în buzunarul altui cu intenția de a fura facturarea persoanei respective este vinovată de o încercare de a comite un răpire, chiar dacă buzunarul este gol.

(4) Abandonarea voluntară. Este o apărare a unei infracțiuni de tentativa că persoana a abandonat în mod voluntar și complet din cauza crimei intenționate numai din cauza propriului simț al persoanei că a fost greșit înainte de finalizarea crimei. Apărarea voluntară a abandonului nu este permisă dacă abandonul rezultă în întregime sau parțial din alte motive, de exemplu, persoana se teme de detectare sau de reținere, decide să aștepte o mai bună șansă de succes, nu a reușit să finalizeze infracțiunea sau sa întâlnit dificultăți neprevăzute sau rezistență neașteptată.

O persoană care are dreptul la apărarea abandonului voluntar poate, totuși, să fie vinovată de o infracțiune mai mică inclusă, infracțiune finalizată. De exemplu, o persoană care a abandonat voluntar un tentativă de jaf armat poate totuși să fie vinovată de un atac cu o armă periculoasă.

(5) Solicitare. Solicitarea unui altul pentru săvârșirea unei infracțiuni nu constituie o încercare. Vedea paragraful 6 pentru o discuție a articolului 82, solicitare.

(6) Încercări nu în temeiul articolului 80. În timp ce cele mai multe încercări ar trebui să fie percepute în conformitate cu articolul 80, următoarele încercări sunt abordate în mod specific de un alt articol, și ar trebui să fie taxat în consecință:

(a) Articolul 85 - dezertare

(b) Articolul 94 - răsturnare sau răpire.

(c) articolul 100 - subordonat convingător

(d) Articolul 104 - sprijinirea inamicului

(e) articolul 106a - spionaj

(f) Articolul 128-asalt

(7) Reguli. O încercare de a comite comportamente care ar încălca o ordine sau o reglementare generală legală în temeiul articolului 92 alineatul vedea paragraful 16) ar trebui să fie perceput în conformitate cu articolul 80. În astfel de cazuri nu este necesar să se dovedească faptul că acuzatul intenționează să încalce ordonanța sau regulamentul, dar trebuie să se dovedească faptul că acuzatul intenționează să comită comportamentul interzis.

d. Infracțiunile mai mici incluse. În cazul în care acuzatul este acuzat de o încercare în temeiul articolului 80, iar infracțiunea încercată are o infracțiune mai mică inclusă, atunci infracțiunea de a încerca să comită infracțiunea mai mică inclusă ar fi, în mod obișnuit, o infracțiune mai mică incluzând infracțiunea de tentă. De exemplu, în cazul în care un acuzat a fost acuzat de tentativă de furt, infracțiunea de tentativa de însușire ilicită ar fi o infracțiune mai mică inclusă, deși, ca și tentativă de furt, ar fi o încălcare a articolului 80.

e. Pedeapsa maximă. Orice persoană supusă codului care este considerată vinovată de o tentativă prevăzută de articolul 80 de a comite o infracțiune care poate fi pedepsită prin cod este supusă aceleiași pedepse maxime autorizate pentru comiterea infracțiunii care a fost încercat, cu excepția cazului în care pedeapsa cu moartea nu este în niciun caz să fie judecat și nu se aplică nici o prevedere minimă obligatorie privind pedepsirea; și în nici un caz, altul decât încercarea de a ucide, va fi adjudecată pedeapsa de peste 20 de ani.

Informațiile de mai sus din manualul pentru Curtea Marțială, 2002, capitolul 4, paragraful 4